Competența Direcției Generale Anticorupție, după calitatea persoanei

UPDATE: Ulterior publicării prezentului articol, prin Decizia ICCJ nr. 08.16.06.2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a clarificat competența Direcției Generale Anticorupție, după calitatea persoanei, stabilind următoarele:

Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent „exclusiv" în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din OUG nr. 120/2005.

Cu alte cuvinte, practica judiciară a fost uniformizată, în sensul în care, începând cu data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție nu mai pot fi delegați pentru a efectua acte de urmărire penală față de alte persoane decât cele care au calitatea de personal al Ministerului Afacerilor Interne.

                                                                                        ***

Corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, pentru supremaţia dreptului, echităţii sociale şi a justiţiei, erodează principiile unei administraţii eficiente, subminează economia de piaţă şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor statale.[1] Începând cu anul 2001, statul român a adoptat diferite strategii naționale și programe anticorupție prin care si-a propus reforme instituționale, crearea unui sistem judiciar independent, integru şi eficient, responsabilizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul prevenirii corupţiei şi coordonarea acţiunilor, precum și specializarea şi pregătirea profesională a persoanelor cu atribuţii în prevenirea şi controlul corupţiei.

În anul 2002, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, s-a înființat Parchetul Național Anticorupție (în prezent Direcția Națională Anticorupție), ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie. La înființarea acestei structuri s-a avut în vedere, printre altele, că la nivel european există deja structuri similare, spre exemplu în Spania (Parchetul Special Anticorupţie, independent de celelalte parchete), Italia (Direcţia Naţională Anti-Mafia), Franţa şi în ţările din Centrul şi Estul Europei (Ungaria, Polonia, Slovacia).

În prezent, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 stabilește că Direcția Națională Anticorupție își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul național, prin procurori specializați în combaterea corupției. Principalele atribuții ale Direcției Naționale Anticorupție sunt acelea de efectuare a urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și acelea de conducere, supraveghere și control al actelor de cercetare penală, efectuate din dispozițiile procurorului de către ofițerii de poliție judiciară aflați sub autoritatea exclusivă a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.[2]

Poliția judiciară a Direcției Naționale Anticorupție este formată prin detașarea ofițerilor și agenților de poliție în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, scopul acestora fiind acela de a efectua cu celeritate și în mod temeinic activitățile de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, putând efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.[3]

Având în vedere necesitatea accelerării luptei împotriva corupţiei în administraţia publică, a cărei neîndeplinire putea sta la baza activării clauzei de amânare a aderării României la Uniunea Europeană, în anul 2005, prin Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, s-a înființat, în cadrul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, Direcția Generală Anticorupție, ca structură specializată pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu al Ministerului Afacerilor Interne.

Ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, s-a dispus operaționalizarea Direcției Generale Anticorupție, stabilind cu titlu de principiu că ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul acestei structuri sunt ofiţerii de poliţie judiciară competenţi să efectueze, în condiţiile prevăzute de lege, activităţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent, privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, săvârşite de personalul Ministerului Afacerilor Interne.[4]

Deși Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 a fost supusă unor intervenții legislative de-a lungul timpului (2005, 2012, 2013), competența personală exclusivă a ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție, respectiv aceea de a efectua acte de cercetare penală doar față de personalul Ministerului Afacerilor Interne care a săvârșit fapte de corupție nu a fost modificată, cu excepția Ordonaței de Urgență a Guvernului nr. 59/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei, însă acest act normativ a fost respins de Parlamentul României prin Legea nr. 324/2013 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei.

Cu toate acestea, în prezent s-a constatat existența de rechizitorii întocmite de procurorii specializați din cadrul Direcției Naționale Anticorupție prin care s-a dispus trimiterea în judecată a unor persoane care au săvârșit fapte de corupție și care nu au calitatea de personal propriu al Ministerului Afacerilor Interne, chiar dacă în cursul urmăririi penale au delegat efectuarea unor acte de cercetare penală de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

În aceste condiții, pentru clarificarea competenței și atribuțiilor Direcției Generale Anticorupție, vom prezenta în cuprinsul prezentului articol parcursul legislativ privind operaționalizarea Direcției Generale Anticorupție, jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție și vom concluziona cu propriile aprecieri privind competența poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție pentru a efectua acte de cercetare penală față de persoanele care nu au calitatea de personal al Ministerului Afacerilor Interne, cât și propuneri de lege ferenda.

1. Operaționalizarea Direcției Generale Anticorupție

1.1. Analiza cadrului legal

Din analiza notei de fundamentare[5] ce a însoțit Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, rezultă că pentru adoptarea acestui act normativ s-au avut în vedere următoarele:

prevederile Legii nr. 161/2005 prin care s-a înfiinţat în subordinea ministrului afacerilor interne Direcţia Generală Anticorupţie, ca structură specializată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu;

necesitatea accelerării luptei împotriva corupţiei în administraţia publică, care constituia una dintre sarcinile prioritare pe Capitolul 24 "Justiţie şi afaceri interne", a cărei neîndeplinire putea sta la baza activării clauzei de amânare a aderării României la Uniunea Europeană;

necesitatea luării unor măsuri imediate, extraordinare, pentru ca ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupție să fie abilitaţi să efectueze activităţi de descoperire a infracţiunilor de corupţie ce intră în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie (în prezent Direcția Națională Anticorupție), săvârşite de personalul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi acordarea pentru personalul acestei structuri a unor sporuri specifice.

Prin urmare, în forma de bază a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2005, articolul nr. 1 a avut următorul conținut: "Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei generale anticorupţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt ofiţerii de poliţie judiciară competenţi să efectueze, în condiţiile prevăzute de lege, activităţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent, privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor. [6]"

Din interpretarea notei de fundamentare și a conținutului art. 1 din Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2005, rezultă că ofițerii de poliție juridiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție sunt competenți să efectueze acte de cercetare penală doar față de personalul Ministerului Afacerilor Interne care a săvârșit fapte de corupție. Deși cuprinsul art. 1 din Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2005 a mai fost modificat prin Legea nr. 383/2005 și Legea nr. 146/2012, sintagma "săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor" nu a fost modificată până la apariția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2013, articolului nr. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernlui nr. 120/2005 i s-a stabilit următorul conținut:

"(1) Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei generale anticorupţie a Ministerului Afacerilor Interne efectuează, în condiţiile legii, activităţi de prevenire şi descoperire a faptelor de corupţie, precum şi acte de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind următoarele categorii de infracţiuni:

a) infracţiunile prevăzute de art. 254-257 din Codul penal;

b) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dispoziţiile legale privind competenţele speciale ale altor organe de poliţie judiciară rămân aplicabile."

Raționamentul care a stat la baza stabilirii acestui conținut articolului nr. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 este prezentat pe larg în cuprinsul notei de fundamentare ce a însoțit Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2013.

Astfel, în cuprinsul notei de fundamentare s-a arătat că prin Mecanismul de Cooperare şi de Verificare (MCV) a progresului realizat de România, au fost identificate 4 condiţionalităţi cu privire la care se realizează o monitorizare strictă, printre care şi "Adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi combatere a corupţiei, în special în cadrul administraţiei locale (BM4)." S-a arătat că structurile de parchet teritoriale nu dispun de poliţie judiciară proprie specializată pe combaterea faptelor de corupţie, dosarele fiind instrumentate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul structurilor de poliţie teritoriale și nu există o structură specializată în desfăşurarea activităţilor de prevenire în rândul personalului autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale sau ale entităţilor juridice din mediul privat.[7]

S-a mai menționat în cuprinsul notei de fundamentare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2013 că Direcţia Generală Anticorupţie este singura structură de poliţie specializată la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, având competenţa numai în ceea ce priveşte personalul Ministerului Afacerilor Interne.

Necesitatea adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2013 a mai fost justificată prin faptul că odată cu preluarea personalului din administrația publică de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, sfera de competență a Direcției Generale Anticorupție a fost în mod drastic restrânsă, fiind în mod grav afectată activitatea de combatere și prevenire a corupției în acest sector. Totodată, s-a arătat că în perioada 2013 – 2015, prin intermediul căilor de sesizare al Direcției Generale Anticorupție, s-a putut constata că foarte multe reclamaţii vizau posibile fapte de corupţie comise de personalul ministerelor, primăriilor, consiliilor locale şi consiliilor judeţene, instituţii de învăţământ, sănătate ş.a., iar întrucât faptele sesizate excedeau competenţei Direcţiei Generale Anticorupţie, sesizările au fost transmise instituţiilor publice competente a le instrumenta, potrivit legii.

În același timp, s-a mai justificat prin nota de fundamentare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2013 faptul că în cadrul misiunilor de evaluare Mecanismul de Cooperare şi de Verificare experţii europeni au apreciat activitatea desfăşurată de către Direcţia Generală Anticorupţie şi au recomandat extinderea competenţelor acesteia în întregul sector public.

Scopul urmărit pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2005 este prevăzută la pct. 2 "Schimbări preconizate" din nota de fundamentare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2013, respectiv "Acordarea competenţei materiale generale lucrătorilor specializaţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru a efectua, în condiţiile prevăzute de lege, activităţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2013 a fost adoptată de Guvern la data de 12.06.2013 și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 355 din 14.06.2013.

Ulterior, la data de 17.06.2013 a fost înregistrat la Camera Deputaților, cu nr. PLX/205/2013[8], proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților iar la data de 10.09.2013 a fost înregistrat la Senat cu nr. L485.

Senatul a respins proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei, fiind publicată în Monitorul Oficial al României nr. 746 din 02.12.2013 Legea nr. 324/2013 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei.

Prin urmare, articolul nr. 1 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2005 a revenit la forma inițială modificării acestuia prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2013, sintagma "săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor" fiind menționată și în prezent.

1.2. Juriprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Într-o primă etapă, menționăm că înființarea Direcției General Anticorupție a făcut obiectul controlului de constituționalitate[9], autorul excepției de neconstituționalitate criticând dispoziţiile art. I şi II din Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin raportare la art. 117 alin. (2) din Constituție, în sensul în care Legea nr. 161/2005 era supusă avizului Curții de Conturi iar Direcția Generală Anticorupție ar fi un organ de specialitate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

La pct. 25 din Decizia CCR nr. 674/2016 s-a reținut că Direcţia Generală Anticorupţie nu este un organ de specialitate, ci o structură de specialitate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru înfiinţarea căreia nu era necesar avizul Curţii de Conturi, astfel că nu se putea reţine încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (2) din Constituţie.

O altă critică a autorului excepției de neconstituționalitate a vizat o extindere nejustificată a competenţei Direcţiei Generale Anticorupţie în sensul instrumentării de către aceasta a unor fapte săvârşite de persoane care nu fac parte din personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Curtea Constituțională a reținut că Direcţia Generală Anticorupţie este o structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu al Ministerului Afacerilor Interne, având, astfel, competenţa de a desfăşura acte de cercetare penală numai în ceea ce priveşte o anumită categorie de fapte, săvârşite exclusiv de persoane încadrate în cadrul aparatului acestui minister.

A mai reținut Curtea Constituțională că autorul excepţiei critică, de fapt, nerespectarea dispoziţiilor privitoare la competenţa după calitatea persoanei în cazul cercetării penale, or, potrivit art. 280 alin. (1) din Codul de procedură penală, încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute expres de acest act normativ, autorul excepţiei având posibilitatea, potrivit art. 282 din Codul de procedură penală, ca, până la închiderea procedurii de cameră preliminară, să invoce nulitatea respectivelor acte.[10]

În aceste condiții, având în vedere că motivele invocate de către autorul excepției de neconstituționalitate nu au fost veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, în realitate, au privit modul de interpretare şi aplicare a prevederilor de lege criticate, prin Decizia CCR nr. 674/2016 excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.

În cea de-a doua etapă, prezentăm cea mai relevantă decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost analizată compentența Direcției Generale Anticorupție de a efectua acte de cercetare penală față de alte persoane care nu au calitatea de personal al Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Decizia ICCJ nr. 21 din 07.07.2020 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "Dacă lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție pot efectua, conform art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, acte de cercetare penală prin delegare și în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor."

Sesizarea a fost formulată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 2.113/89/2019/a1 iar punctul de vedere al acestei instanțe, într-o primă opinie, a fost acela că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție pot efectua acte de cercetare penală prin delegare și în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005, în temeiul art. 324 alin. (3)[11] din Codul de procedură penală, articol de lege care nu limitează în vreun fel organele de cercetare penală cărora procurorul le poate delega efectuarea unor acte de urmărire penală, singura condiție fiind ca acestea să fie organe ale poliției judiciare.

În cea de-a doua opinie, instanța de trimitere a considerat că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție nu pot efectua acte de cercetare penală prin delegare, în temeiul art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, și în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005, normele procesual penale din dreptul comun sau din legislația specială fiind de strictă interpretare, legiuitorul neprevăzând situații derogatorii.

În susținerea acestei opinii a invocat Decizia CCR nr. 674 din 17.11.2016 și a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2013 a fost respinsă prin Legea nr. 324/2013, apreciind că legiuitorul nu a dorit lărgirea competenței lucrătorilor poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție a Ministerului Afacerilor Interne, concluzionând prin susținerea că ofițerii din cadrul Direcției Generale Anticorupție au prin lege competența de a efectua acte dispuse de procuror, doar în ceea ce privește săvârșirea de fapte de corupție de către personalul Ministerului Afacerilor Interne.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că prin ordonanța de delegare a procurorului, competența de a efectua urmărirea penală în cauză nu a fost transferată ofițerului de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție, actele de urmărire penală întocmite de acesta fiind efectuate în numele procurorului care a dat dispoziția scrisă. A mai susținut că prin delegare practic se transmite dreptul de a efectua un act procedural unui organ competent teritorial, dar necompetent funcțional să efectueze în cauză urmărirea penală.

Specialiștii consultați asupra chestiunii de drept ce a format obiectul sesizării, respectiv Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept, Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu și Facultatea de Drept - Universitatea din București au susținut în unanimitate că poliția judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție nu are competența de a efectua acte de cercetare penală față de alte persoane care nu au calitatea de personal al Ministerului Afacerilor Interne, competența acestora fiind una exclusivă, stabilită de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005.

În argumentare s-a făcut trimitere la minuta întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al parchetelor de pe lângă curțile de apel (București, 9-10 martie 2020) sub patronajul Institutului Național al Magistraturii, în cadrul căreia s-a conchis, cu majoritate, că Direcția Generală Anticorupție este o structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu al Ministerului Afacerilor Interne, având astfel competența de a desfășura acte de cercetare penală numai în ceea ce privește o anumită categorie de fapte, săvârșite exclusiv de persoane încadrate în cadrul aparatului acestui minister.

S-a concluzionat de către specialiștii consultați că polițiștii judiciari din cadrul Direcției Generale Anticorupție sunt polițiști cu competență de cercetare penală distinctă, precisă și limitată la infracțiunile comise de personalul Ministerului Afacerilor Interne, aceasta având caracter pur personal, determinată de calitatea autorului faptei și a cărei nerespectare în faza de urmărire penală se sancționează cu nulitatea absolută, așa cum a decis Curtea Constituțională prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017.

Prin Decizia nr. 21 din 07.07.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins sesizarea ca inadmisibilă, reținând că nu este îndeplinită condiția ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării .

Cu toate acestea, pe fondul sesizării, instanța supremă a reținut că întrebarea formulată pornește de la analiza legalității administrării probatoriului în procedura de cameră preliminară prin raportare la competența organului de urmărire penală, respectiv competența de a efectua acte de cercetare penală în cauzele de corupție a lucrătorilor poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

A reținut că în cauzele în care competența de efectuare a urmăririi penale este a procurorului, așa cum este și cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, analiza legalității administrării probelor se face prin raportare la această competență și nu a organului de cercetare penală, "care nu are nicio competență în efectuarea urmăririi penale."

A concluzionat instanța supremă prin faptul că efectuarea urmăririi penale de către procuror este o garanție suplimentară de legalitate și temeinicie iar a nega această garanție echivalează cu negarea principiului legalității, întrucât fiind învestit prin lege să efectueze personal urmărirea penală în cazul anumitor categorii de infracțiuni, doar procurorul este cel care poate decide dacă deleagă și căror organe de cercetare penală ale poliției judiciare deleagă efectuarea anumitor acte, așa încât normele de organizare și funcționare ale unor structuri specializate Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul cărora funcționează și lucrători ai poliției judiciare, nu pot schimba această competență și nu pot interfera decât nelegal în activitatea procurorului.

Concluzii

Principiul legalității presupune, în principal, că organele judiciare acționează în baza competenței pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar subsecvent presupune că acestea trebuie să respecte atât dispozițiile de drept substanțial, cât și pe cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competență.[12]

Aparent o chestiune controversată, în opinia noastră poliția judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție nu este competentă să efectueze, prin delegare, niciun act de cercetare penală față de alte persoane care nu au calitatea de personal propriu al Ministerului Afacerilor Interne.

În primul rând pentru că scopul legiuitorului este unul evident. Singurul act normativ prin care s-a prevăzut acordarea unei competențe personale generale Direcției Generale Anticorupție a fost Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2013, însă așa cum am arătat mai sus, aceasta a fost respinsă în Parlament prin Legea nr. 324/2013 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei. Așadar, în lipsa unei intervenții legislative, competența Direcției Generale Anticorupție rămâne aceeași pentru care a fost înființată, respectiv efectuarea unor acte de cercetare penală dispuse de procurorul competent pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, săvârşite exclusiv de personalul Ministerul Afacerilor Interne.[13]

În al doilea rând, apreciem că aparent, la pronunțarea Deciziei nr. 21 din 07.07.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a scăpat din vedere Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 04.05.2017 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b)[14] din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.

Prin Decizia ICCJ nr. 21 din 07.07.2020, instanța supremă a reținut că "dacă procurorii ce efectuează urmărirea penală în cauze de corupție privind personalul Ministerului Administrației și Internelor nu ar delega pentru efectuarea anumitor acte lucrătorii de poliție judiciară ce își exercită atribuțiile în cadrul Direcției Generale Anticorupție, aceștia nu ar mai avea de dus la îndeplinire nicio dispoziție în materie procesual penală, deci nu ar mai îndeplini atribuții ce îi sunt conferite de Codul de procedură penală." Achiesăm în totalitate acestor considerente, însă sesizarea ce a făcut obiectul Deciziei ICCJ nr. 21 din 07.07.2020 privea clarificarea competenței poliției judiciare a Direcția Generală Anticorupție în cauze în care făptuitorii nu au calitatea de personal al Ministerului Afacerilor Interne, instanța supremă nefiind învestită să se pronunțe cu privire la competența poliției judiciare a Direcției Generale Anticorupție de a efectua acte de cercetare penală față de personalul Ministerului Afacerilor Interne.

Dispozițiile Codului de procedură penală au fost puse în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 04.05.2017 abia la data de 05.07.2023, prin Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, art. 281 alin. (1) fiind completat cu lit. b^1 și stabilidu-i următorul conținut: "Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: (...) b^1) competența materială și competența după calitatea persoanei a organului de urmărire penală."

Cum prin organe de urmărire penală[15] se înțeleg procurori, organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală specială, rezultă cu puterea evidenței că în materia nulităților absolute se încadrează și actele de cercetare penală efectuate de poliția judiciară a Direcției Generale Anticorupție, cu încălcarea competenței după calitatea persoanei.

Practic, prin delegarea poliției judiciare a Direcției Generale Anticorupție, de către procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, de a efectua acte de cercetare penală față de persoane din afara Ministerului Afacerilor Interne, se înțelege delegarea de către un procuror competent a unui organ de cercetare penală necompetent.

Arătăm însă că efectuarea activităților procesuale prin delegare reprezintă, în fapt, potrivit doctrinei juridice, o deplasare limitată de competență de la un organ de urmărire sau de la o instanță de judecată, legal competente, într-o cauză penală, către un alt organ sau o altă instanță inferior/inferioară ierarhic.[16]

La paragraful 45 din Decizia nr. 302 din 04.05.2017, Curtea Constituțională a reținut că "în literatura de specialitate, numeroși autori au subliniat importanța urmăririi penale ca fază distinctă a procesului penal. Astfel, în unele opinii se arată că necesitatea de a contracara activitatea infracțională a condus la înființarea unor organe specializate care să realizeze anumite activități specifice într-o fază premergătoare desfășurării judecății. Astfel, s-a simțit nevoia înființării unor organe specializate în descoperirea infracțiunilor, identificarea și prinderea infractorilor în vederea trimiterii lor în judecată. Aceste organe au o competență bine determinată prin lege și își desfășoară activitatea în faza de urmărire penală. În lumina dispozițiilor Codului de procedură penală în vigoare, urmărirea penală are un conținut și o desfășurare riguros limitate la ceea ce este necesar pentru a atinge scopul acestei faze procesuale și al procesului penal în general."[17]

În continuare, la paragraful 51 din aceeași decizie, Curtea Constituțională a reținut că înființarea unor structuri specializate presupune și o anumită competență specializată a acestora, strict determinată de lege, astfel că efectuarea sau supravegherea urmăririi penale în cauze care excedează acestei competențe determină o deturnare a scopului normelor legale ce au stat la baza înființării acestor structuri specializate.

A concluzionat Curtea Constituțională că "eliminarea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancțiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenței sale materiale și după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competență pe care le-a adoptat."[18]

Prin urmare, competența materială și după calitatea persoanei nu poate fi raportată doar la activitatea procurorului, având în vedere că excepția de neconstituționalitate care a stat la baza pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 302 din 04.05.2017 privea, în fapt, competența organelor de cercetare penală, nu a procurorului.[19]

În aceste condiții, se poate susține, într-o primă opinie, că în virtutea art. 471^1 Cod procedură penală[20], Decizia ICCJ nr. 21 din 07.07.2020 și-a încetat efectele după publicarea în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, iar în cea de-a doua opinie că odată ce sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, nu există o obligație efectivă în sarcina judecătorilor de cameră preliminară.

În concluzie, în cazurile în care competența privind efectuarea urmăririi penale aparține Direcției Naționale Anticorupție, cum este în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, procurorul poate delega, prin ordonanță, organelor de cercetare penală din cadrul Direcției Generale Anticorupție efectuarea unor acte de urmărire penală, doar sub condiția ca acestea din urmă să fie competente material și după calitatea persoanei, respectiv să efectueze acte de cercetare penală doar față de persoanele din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru a evita sancționarea cu nulitatea absolută a actelor de cercetare penală efectuate de către poliția judiciară a Direcției Generale Anticorupție, cu încălcarea competenței după calitatea persoanei, de lege ferenda propunem reluarea demersului legislativ[21] pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în sensul acordării acestei structuri specializate unei competențe generale pentru efectuarea actelor de cercetare penală, în baza ordonanței de delegare de către procurorul competent sau, după caz, promovarea unei cereri de recurs în interesul legii, având în vedere că în cuprinsul Deciziei ICCJ nr. 21 din 07.07.2020 au fost identificate hotărări judecătorești prin care s-a constatat competența[22], respectiv necompetența[23] poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție în a efectua acte de cercetare penală privind faptele de corupție săvârșite de persoane care nu au calitatatea de personal al Ministerului Afacerilor Interne.

În lipsa acestor două remedii propuse, susținem că actele de cercetare penală efectuate în baza ordonanței de delegare a procurorului competent, de către poliția judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție față de persoanele care nu au calitatea de personal al Ministerului Afacerilor Interne, sunt lovite de nulitate absolută, în temeiul dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b^1 Cod procedură penală.

[1] Programul național de prevenire a corupției, 2001, www.codex.just.ro.

[2] Art. 3 din OUG nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.

[3] Art. 10 din OUG nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.

[4] Art. 1 din OUG nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor: Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei generale anticorupţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt ofiţerii de poliţie judiciară competenţi să efectueze, în condiţiile prevăzute de lege, activităţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent, privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

[5] https://arhiva.gov.ro/nota-de-fundamentare-o-u-g-nr-120-01-09-2005__l1a83831.html.

[6] Art. 1 din OUG nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

[7] Nota de fundamentare la OUG nr. 59/2013.

[8] https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L485&an_cls=2013.

[9] Decizia Curții Constituționale nr. 674/2016.

[10] Paragraful 32 din Decizia Curții Constituționale nr. 674/2016.

[11] În cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală.

[12] Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21/2020.

[13] Art. 1 alin. (1) din OUG nr. 120/2005.

[14] Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

[15] Art. 55 din Codul de procedură penală.

[16] V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, Partea generală, vol. V, ed. a 2-a, Ed. Academiei, București, 2003, p. 300.

[17] Paragraful 45 din Decizia CCR nr. 302/2017.

[18] Paragraful 58 din Decizia CCR nr. 302/2017.

[19] Paragragul 7 din Decizia CCR nr. 302/2017: În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că, deși regulile privind competența organelor de cercetare penală reprezintă reguli de ordine publică, sancțiunea nerespectării lor, în concepția noii reglementări, este doar nulitatea relativă. Astfel, dispozițiile criticate sancționează cu nulitatea absolută doar încălcarea prevederilor privind competența instanțelor judecătorești, iar nu și nerespectarea regulilor de competență de către organele de cercetare penală, încălcându-se dreptul inculpatului la un proces echitabil, precum și dreptul acestuia la apărare.

[20] Efectele deciziei încetează în cazul abrogării, constatării neconstituționalității ori modificării dispoziției legale care a generat problema de drept dezlegată, cu excepția cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare.

[21] Asemănător cu OUG nr. 59/2013.

[22] Încheierea penală nr. 73/CP/19.05.2017, pronunțată de Tribunalul Mureș, în Dosarul nr. 500/102/2017/a1, definitivă prin Încheierea penală nr. 46/C/CP/22.06.2017 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Târgu Mureș, Încheierea nr. 66/2019, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Iași, în Dosarul nr. 23/99/2019/a1, Încheierea nr. 152 din data de 20.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. 4.253/30/2019/a1.

[23] Încheierea nr. 779 din 7.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Încheierea din data de 27.11.2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 4.253/30/2019/a1, Încheierea nr. 13/2018 din 14.02.2018, pronunțată de Tribunalul Mureș, în Dosarul nr. 1.811/102/2017/a1, Încheierea din 20 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 9.014/95/2014*.